Asociatia Persoanelor cu Handicap din Oltenia
ASOCIATIA PERSOANELOR CU HANDICAP DIN OLTENIA
Bd. Republicii, bl. 25, sc. 2, ap. 6,
tel. 0353 404 437
Va rugam selectati luna si anul pentru care doriti informatii

Vizita voluntarilor francezi în cadrul centrlui de zi Christian.
Data : 1.10.2014. - 1.11.2014
Centrul de zi Cristian în luna octombrie a primit vizita unor voluntari francezi sosiți în România prin programul Erasmus. În perioada în care aceștia au frecventat centrul de zi Christian voluntarii au întreprins activități în care să îi implice în mod direct pe beneficiarii noștrii reușind să socializeze și să îi mobilizeze pe aceștia să participe la activitățile propuse de voluntari.
Astfel de activități reusesc să aducă un suflu nou la centrul de zi Christian, beneficiarii declarându-ne că au fost încântați de prezența lor printre noi și mulțumiți de activitatea lor în timpul petrecut împreună.
Vizită în capitala țării - București-.
Data : 11.10.2014
Centrul de zi Christian a organizat în luna noiembrie o excursie în București, unde beneficiarii, în număr de 40 de persoane, au avut prilejul de a vizita : Muzeul Național de Istorie ,,Grigore Antipa” și Muzeul Național al Satului ,,Dimitrie Gusti”.
Scopul activității noastre a fost acela de a diversifica și a îmbunătății viața socială a persoanelor cu dizabilități, de a creea legături de prietenie, de a sporii comunicarea.
Totodată prin acestă activitate fiecare participant a avut ocazia să își imbogătească cunoștințele de cultura generală afllând lucruri noi despre civilizație și cultură, faună, floră etc.
Mulți dintre cei prezenți au mărturisit că este pentru prima dată când se află în acest oraș fiind impresionați de agitația, clădirile și locurile vizitate.
La întoarcerea acasă, impresiile de călătorie au fost placute, fiecare fiind entuziasmat și încântat de această excursie și de oportunitatea pe care au avut-o de a vizita capitala țării, orașul București.